Un foc nestins îmi arde-n piept
Și-mi macină mereu ființa
La bine nu mă mai aștept
Căci El e bun, dar e și drept
Și știu care îmi e sentința
L-am întristat nespus de mult
Și-am rătăcit pe căi deșarte
N-am vrut de nimeni să ascult
Mă socoteam deștept și cult
Dar drumul meu ducea la moarte
Prea mult timp I-am nesocotit
Nemărginita-I bunătate
Și-n drumul meu nesăbuit
Credeam că-s foarte fericit
Scăldându-mă doar în păcate
Îmi pare-acum că-i prea târziu
Să-mi mai regret purtarea
În jurul meu totu-i pustiu
Deși trăiesc, nu mai sunt viu
Și-n lacrimi mi-aștept condamnarea
Dac-aș putea face ceva
Să capăt iarăși îndurare
O clipă n-aș mai pregeta
Și viața toată mi-aș schimba
Doar să primesc din nou iertare
La toate câte-am făptuit
Oare ar exista clemență?
Aș da orice să fiu primit
Să fiu iar un copil iubit
Lângă a Tatălui prezență
Un fiu rebel, risipitor
Lipsit de-nțelepciune
Ajuns la porci îngrijitor
Departe de al meu popor
M-aplec umil în rugăciune
Acum îmi plâng încetișor
Purtarea-mi stricăcioasă
Și-aștept o voce din pridvor
De Tată bun și iubitor
Să-mi spună... "Hai acasă!